Jaap Scholten -Tovarăș baron

(citită inițial 26-10-2011)

După ce am citit Tovarăș baron, am plănuit pentru luna septembrie 2012 o călătorie cu mașina prin Transilvania. Printre altele, am vizitat și câteva locuri menționate de Jaap Scholten în cartea sa. Dar cum se face ca după citirea unei cărți să ajungi să plănuiești cu adevărat o călătorie?
Inițial a trebuit să mă obișnuiesc cu subiectul cărții. „O călătorie prin universul pe cale de dispariție al aristocrației transilvănene”, după cum sună subtitlu, nu m-a ademenit imediat. Cartea a început să mă intereseze atunci când Jaap Scholten, împreună cu Ernest van der Kwast, a participat la o serată literară cu numele Baron Tandoori (Tandoori după numele cărți lui Van der Kwast, Mama Tandoori). L., fiind și ea prezentă la serată, s-a entuziasmat, a cumpărat Tovarăș baron, iar Jaap Scholten a și împodobit cartea cu o dedicație. Ea a citit-o prima și apoi m-a îndemnat și pe mine să fac la fel.
Tovarăș baron ilustrează trei etape din istoria aristocrației transilvănene: înainte, în timpul și după comunism. Un moment marcant o reprezintă data de 3 martie 1949, când în decursul  unei nopți toți proprietarii de pământ sunt arestați de comuniști, le este alocat un domiciliu obligatoriu iar pământurile le sunt confiscate. Scholten vorbește cu un număr de reprezentanți ai acestei aristocrații transilvănene; atât persoane ce au luat parte la întâmplările din 1949 cât și urmașii lor. De la cei mai în vârstă supraviețuitori află și despre viața lor înainte de război și venirea comunismului. După primul război mondial Transilvania a fost repartizată României, dar în mare parte clasa aristocrată era de origine ungurească. Trăind în lux, în palate și vile poziția lor era superioară față de populația locală. În timpul celui de al doilea război mondial nu au mai rămas foarte mulți, majoritatea încercând să fugă din calea rușilor. Iar după 1949 totul a fost cu adevărat mistuit. Toți cei ce făceau parte din aristocrație și erau proprietari de pământ erau considerați dușmani ai poporului de către comuniști astfel a urmat alocarea unui domiciliu obligatoriu într-un oraș pe care nu aveau voie să îl părăsească și unde trebuia să se prezinte la apel în fiecare dimineață. În unele cazuri a fost impusă muncă forțată, cum ar fi prea-cunoscutul canal Dunăre-Marea Negră, dar majoritatea au rămas să trăiască în condiții mizere în câteva orașe din Transilvania. De multe ori în beciuri umede cu întreaga familie, în timp ce toate tipurile de muncă le erau interzise.
Scholten vorbește cu câțiva supraviețuitori ai aceste perioade – de fapt numai femei, majoritatea bărbaților deja decedați  în lagărele de muncă – din Cluj și Târgu Mureș. De asemenea, vizitează și câteva dintre fostele moșii, case și proprietăți. În câteva cazuri se încearcă încă recuperarea proprietăților de la statul Român, sau cel puțin casa părintească atât cât mai e în picioare. Nu o să uimească pe nimeni cât de complicate sunt aceste demersuri. Multe procese se desfășoară de ani de zile, dar fără nici un succes.
Toată acestea transformă Tovarăș baronîntr-o carte melancolică, unde nostalgia timpului pierdut este îmbinat cu cinismul perioadei curente. Este o carte ce inspiră! Pentru a vedea câte ceva cu ochii proprii am rămas câteva zile în Cluj și Târgu Mureș (Koloszvár și Marosvásárhely în ungurește), două dintre orașele pe care Scholten le revede ades, deoarece acolo încă locuiesc câteva dintre supraviețuitoarele acestor familii aristocrate. Plimbându-te prin piețele și străzile vechi resimți încă puțin din diversitatea și sfera multiculurală ce trebuie să fi fost prezente încă acum sute de ani. Aici trăiește încă un grup mare de unguri și localnicii vorbesc atât românește cât și ungurește (deși uneori vorbirea celeilalte limbi se face cu un oarecare sentiment de antipatie). În același timp am vizitat și castelul Bánffy, deasemenea menționat de câteva ori în carte. De mult un palat renumit, acum o ruină sumbră.  Se realizează într-adevăr restaurări dar nimeni nu știe cât și până când o să se mai investească. Mai ales în fața acestei priveliști se poate înțelege melancolia din această carte.

castelul Bánffy

În mod logic, având în vedere subiectul său, Scholten ia o atitudine pro-ungurească și nu una pro-românească. Din teama de eventualele represalii din partea foștilor membrii ai securității una dintre cele mai în vârstă surse îi interzice lui Scholten traducerea cărți în românește atât timp cât ea este încă în viață. Astfel, istoria se continuă. Am decis să aprofundez acest subiect, astfel am procurat anul trecut traducerea unui roman clasic al lui Miklós Bánffy, cu titlul Au fost numărați (în olandeză: Geteld, geteld), cu un cuvânt înainte de Jaap Scholten.

Târgu Mureş - bulevardul Trandafirilor

3 februarie 2013

Editura Contact, 2011
Prima publicare 2010

Alte recenzii traduse în limba română








Comments

Comment
Your name/nickname
Your website url
Email
content_comment_captcha
This is a required field
 

reading now


Categories